Atuurile care o departajează de contracandidații săi la prezidențiale, pe Elena Lasconi de la USR, sunt acelea că este „cinstită” și nu are niciun grup de interese în spatele său. Acesta a fost răspunsul pe care l-a oferit Andreei Esca, în cadrul emisiunii de știri de la ProTV.
„Sunt cinstită. Nu sunt în nicio combinație” susține candidata USR la președinția României, Elena Lasconi, în emisiunea Andreei Esca, de la ProTV. Aceasta și-a analizat fiecare contracandidat, în parte, exprimîndu-și punctul de vedere foarte clar. Diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu ar fi:
Păi, în primul rând, sunt cinstită. Nu sunt în nicio combinație. Nu m-a făcut pe mine partidul. Nu am niciun grup de interese în spatele meu, nu am relații controversate cu ex-sau actual teroriști și sunt foarte onestă.
Când vine vorba de Mircea Geoană, Lasconi l-a descris ca fiind un candidat care „dorește să se prezinte ca fiind Geoană de la NATO”.
Dar nu uităm faptul că el are multe vizite ascunse pe la Moscova. Nu uităm de ceasurile de la Vanghelie, nu uităm de tot felul de combinații….
În ceea ce-l privește pe candidatul liberal, Nicolae Ciucă, Lasconi spune despre acesta că ” gândește liber”.
Domnul Ciucă, spuneam mai devreme, că gândește liber. Domnul Ciucă nu este lăsat să gândească liber, pentru că el toată viața a executat ordine.
Însă, când discuția ajunge în direcția suveraniștilor Diana Șoșoacă și George Simion, Elena Lasconi are o definiție categorică.
Simion și Șoșoacă sunt dușmanii României. Din punctul meu de vedere, sunt pro-ruși, nu avem ce discuta despre ei.
CITEȘTE ȘI: